In fiecare week-end merg la tara, in satul copilăriei mele, acolo unde o am pe mama, dar si pe tata…
Astăzi am incercat un pic sa-l privesc prin ochii copilariei si am realizat ca este de nerecunoscut…

Pământuri lăsate in paragină, multe dintre ele abia abia amintesc, ca undeva, cândva a fost ceva…
Aici, cand eram copil a fost o frumoasa plantatie de salcam…unde noi copiii din mahala, petreceam toată vara, fie dandu-ne in scranciob, fie la păscut bobocii, sau prin carierele de nisip, numarand vizuinile vulpilor…

Astăzi avem câțiva puieti pe care ii mănâncă caii si oile consatenilor…
Pe acest loc a fost cândva o plantatie de vita de vie, astăzi a rămas doar amintirea si o bucata de pământ parlogit…

Iar acesta este drumul pe care alergam cand eram copil, aici făceam “ceaunele” din praf turnand cu gura apa, tot pe aici, ne jucam de-a imparate imparate, spionii sau turca…astăzi parca este mai mic, mai neincapator…

Aceasta este fantana, apa căreia, mama o lauda de fiecare data cand venim acasa. Astăzi am fost sa-i aduc mamei o caldare de apa, dupa mult timp, cred ca vreo 10 ani… M-a durut sufletul s-o vad in ce hal a ajuns, nu mai este tata, sa facă curat si sa organizeze anual, “curatitul fantanii”, iar mama, nu mai are putere…uneori nici o caldare de apa sa-si aducă…

M-a durut sa descoper, ca, nici cararusa spre fântână nu mai exista, semn ca prea putina lume vine sa ia apa…
…unicul, care pare sa fie neschimbat, este iazul din localitate, deși a suferit si el transformari, astăzi l-am prins la Apus de soare si cu nostalgie mi-am amintit, cand in adolescenta, veneam aici, cu gasca de atunci si petreceam seri de week-end foarte lungi…pana la rasaritul soarelui,


se spune ca… vesnicia s-a nascut la sat, dar satul copilăriei mele nu a rămas “invesnicit” si nu mai e asa cum il știam, dar…sincera sa fiu, nici eu nu mai sunt acea de altădată…
Gaia Panzaru
http://panzaru.com/c...-nascut-la-sat/