nte 
0
Noi, cei plecaţi peste hotare, adică migranţii moldoveni, ne-am tot săturat să fim etichetaţi drept cei care au plecat, au uitat de copii, casă, părinţi, etc.
Mai permiteţi-ne şi nouă să fim patrioţi, fraţi, surori, soţii şi mame, căci de ceva vreme încoace oricine nu are lacăt la gură îşi dă cu părerea despre problematicele fenomenului imigraţiei, despre copiii abandonaţi şi casele pustii din satele Moldovei.
De parcă nu de nevoie au plecat cu toţii: profesori, medici, jurnalişti, ţărani, mici întreprinzători... Oare nu aceste familii nu aveau un leu pentru pâine în anii 94 – 98, oare nu şi-au continuat studiile pe la universităţi şi s-au şcolit în Europa copiii de emigranţi datorită efortului părinţilor lor? Şi acum e vina noastră că am plecat?
Cam pentru ce ar fi rămas în R. Moldova o familie de tineri căsătoriţi şi cu copii? Pentru salariile de bugetari sau şmechereli gen „cine poate se descurcă”? Nu, am plecat cu toţii pentru familii, pentru copii, şcoală şi casă, iar dacă la un moment dat „casa” s-a mutat în altă parte – la poalele munţilor din Rieti, la Verona, Como, Londra sau Lisabona – păi nu e vina celor care au plecat.
