Questa discussione ha avuto 5 risposte

[Ambasada.it]

[color= rgb(47, 55, 70); font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; line-height: 15px; ]

Moldovenii au împânzit lumea în căutarea unui trai mai bun. Potrivit unor estimări, numărul emigranţilor de muncă se situează în prezent între 400 şi 700 de mii de persoane. Alte surse vorbesc despre un număr de circa 1 mln. de moldoveni aflaţi peste hotare. Plecaţi în ţări străine, conaţionalii noştri au grijă nu doar de propriile familii, dar contribuie şi la consolidarea bugetului ţării. Însă, o dată cu numărul emigranţilor şi al remitenţelor, creşte proporţional şi numărul orfanilor sociali, copii care, în cel mai bun caz, îşi văd părinţii o dată pe an. Ochii trişti, chipul îngândurat şi haine de firmă. Aşa arată, de cele mai multe ori, copiii rămaşi singuri acasă.

 

Au maşină şi computer, dar nu au dragoste părintească

 

În raionul Călăraşi trăiesc 920 de copii care au un părinte plecat peste hotare şi circa 530 – cu ambii părinţi, conform datelor secţiei raionale de asistenţă socială.

Angela Popescu, asistentă socială în satul Vărzăreştii Noi, Călăraşi, susţine că peste 270 de persoane din sat sunt plecate la muncă peste hotare – în Rusia, Italia, Portugalia, Franţa etc. Vizităm des aceşti copii, spune Angela Popescu, ei sunt bine asiguraţi din punct de vedere financiar, dar sufletul omului nu-l poţi mângâia numai cu bani. Au cele mai performante telefoane mobile, calculatoare, poartă haine de firmă. Unii au şi maşină, cu care se plimbă numai prin sat, pentru că încă nu au permis de conducere. Dar tristeţea nu le mai dispare din ochi.

 

Angela Popescu povesteşte că aceşti copii îşi reţin cu greu lacrimile atunci când vorbesc de părinţi. Este şi cazul Lenuţei, o fetiţă din satul Sipoteni, raionul Călăraşi. Ultima dată mama sa a fost pe acasă acum şase ani. A plecat să muncească în Italia când Lenuţa avea şase anişori. De atunci, la fiecare început de an şcolar, a mers la careul solemn însoţită de cineva din rude şi a privit cu invidie la copiii care veneau însoţiţi de părinţi. Nu i-a lipsit nimic în acest răstimp, cu o singură excepţie – dragostea de mamă. Lenuţa nu ştie ce înseamnă să discuţi cu mama şi să-i ceri un sfat atunci când ai o problemă la şcoală sau nu ştii cum să depăşeşti o situaţie mai delicată cu colegii.

[/color]

[marcuzzzo]

N-am inteles ce sa facem aici.
Trebuie sa le dam banii?
Ca eu sincer am dat buzna in buzunar si n-am dat decat de fundul lui gol.

[Rosa]

marcuzzzo, su 29-Apr-2011 20:44, dice:

N-am inteles ce sa facem aici.
Trebuie sa le dam banii?
Ca eu sincer am dat buzna in buzunar si n-am dat decat de fundul lui gol.

Dupa ce ca intri din an in Pasti pe forum si deci e clar ca nu prea ai cum sa intelegi... mai esti si arogant pe deasupra!! (de fapt tu nici nu poti fi altfel)
Ti-a cerut cineva bani? Articolul se adreseaza moldovenilor si nicidecum tie!!
Citeste-l si treci mai departe, nimeni nu ti-a cerut nimic. Iar daca nu ai bani in buzunar... pune mana pe munca!

[marcuzzzo]

pai n-am fost arogant si nici mojic.
pur si simplu am intrebat si io ce-i ma'? ca si mie mi-e draga soarta acestor copii.

[liliana]

marcuzzzo, su 1-May-2011 16:44, dice:

pai n-am fost arogant si nici mojic.
pur si simplu am intrebat si io ce-i ma'? ca si mie mi-e draga soarta acestor copii.

eccolo che è arrivato...

tu pensa per te caro... che ne hai davvero bisogno!

[antalena]

E una realtà che c'è. Cosa si deve fare? Cosa si fa in MD per non far partire le donne moldave???? Ci sono persone che si indebitano per venire qui, poi si trovano in una realtà che e totalmente diversa da quella che pensavano. In piu non tutte riescono ad avere i PdS. Se non ha il PdS ha un lavoro in nero e poco pagato (penso). Una prima di tornare deve dare in dietro i debiti, e mantenere quelli rimasti in patria. Se poi ha la disgrazia di avere un marito non riconoscente, e che poi la tratta male perche pensa o sogna (quando si ubriaca con i soldi mandate dalla moglie) che lei si e fatta un amante....
E difficile rientrare quando cominci a mancare da casa qualche anno, e non tutte hanno lo stesso coraggio. E pooooiiiiiiiiiiiiii, non mi voglio ripetere sulla società MD... specialmente quella dei villaggi, come li piaaaaaace   mettere il dito e farlo girare.

Ho quasi criticato nel altro topic quella donna che a lasciato in MD il figlio con il papà. Si, ci vuole il coraggio riprendersi la propria vita. E chi siamo noi per giudicare? Sapiamo tutta la sua verità? Abbiamo vissuto di persona la sua storia?

Io non mi sento di giudicare. Le situazione sono talmente diverse una dal altra...

Voglio lasciare a tutte il beneficio del dubbio.  

Si dice cosi, no?