nte 
0
[font=" Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: 15px; line-height: 18px; "]
O carte-document despre drama unui copil român-basarabean deportat în Siberia
«…Vă trimit această carte-document, scrisă cu lacrimile unui copil român-basarabean care a supravieţuit gulagului comunist (de două ori arestat, la 13.06.1941, şi evadat la 17.11.1946, iar a doua oară – la 06.07.1949 şi evadat în ziua următoare). Regret că editura la care am nimerit, în 2010, a supus cartea cenzurii, scoţând şase capitole ce conţineau critici comuniste, nemaivorbind de greşeli şi de schimonosirea trecutului. Cu mare sfadă am reuşit, totuşi, să obţin un supliment.
Cred că această carte e una dintre primele despre copiii români-basarabeni surghiuniţi în lagărele comuniste din Siberia, calvar început după ocupaţia criminală a pământului românesc din 28 iunie 1940…»
Cel care ne-a trimis aceste rânduri este nimeni altul decât autorul zguduitoarei cărţi «Stalin mi-a furat copilăria», Boris Vasiliev. La vârsta de doar 9 ani, el a fost îmbarcat, împreună cu familia, în vagoane pentru vite (bou-vagon) şi dus la capătul lumii, în taigaua siberiană, unde a îndurat, timp de peste cinci ani, geruri de minus 40 de grade. E plină Siberia de cimitire cu basarabeni, inclusiv cu copiii lor (peste 200 000!), care nu au rezistat infernului. Boris Vasiliev este printre foarte puţinii deportaţi care a reuşit să se întoarcă acasă. Avea 14 ani când, evadând, a revenit la vatra strămoşească, unde a început o nouă viaţă, învăţând şi muncind pe rupte şi încercând astfel să recupereze timpul şi copilăria pierdute.
Iată ce scrie, în prefaţa volumului, scriitorul Nicolae Dabija: «Prietenul meu Boris, profesor din Sărătenii Vechi, Teleneşti, are un destin incredibil. Acum câţiva ani, când mi-a povestit prin ce a trecut, l-am îndemnat să-şi aştearnă destinul într-o carte. Toate seismele lui sufleteşti, toate cutremurele pe care le-a cunoscut inima sa, fiind aşternute pe hârtie, urmăresc un singur scop: să ne facă mai buni, mai atenţi cu jocurile şi capcanele istoriei, mai înţelegători cu propriul destin. Şi încă ceva ne mai sugerează această carte: suferinţa formează norii pe care coboară Dumnezeu ca să fie mai aproape de oameni. O carte de memorii, de multe ori, devine pentru autorul ei un adăpost. Boris Vasiliev o transformă într-o redută a neuitării, care vine să restituie o lume şi să reconstruiască o alta».
[/font]
