Questa discussione ha avuto 20 risposte

[lilic]

http://m.protv.md/st...pe-doi-ani.html



Cand pronunta cuvantul "Africa" isi aminteste de mama, iar tot ce a ramas de la ea este un desen cu niste pasarele. Asta ne-a marturisit Ecaterina din Drochia, care la 11 ani ai sai a reusit sa guste amarul destinului. Impreuna cu fratele ei, a ramas in grija bunicii, pentru ca mama a plecat acum 10 ani la munca in strainatate, la fel ca multi parinti siliti de nevoi si disperare. A plecat si nu s-a mai intors, iar viata celor trei s-a transformat intr-un calvar. Traiesc de azi pe maine si stau in gazda, unde dorm pe paturi improvizate din scanduri.

Au ramas fara mama atunci cand nici nu stiau macar sa pronunte acest cuvant. Ecaterina avea numai 3 luni, iar Ghelanii putin peste un an. Acum sunt mari, as spune maturi, pentru ca au trecut printr-o lectie mult prea dura. Bunica Nina le este sufletul si alinarea, iar fara ea cine stie unde ar fi ajuns acesti copii?! Dar, sa le luam pe rand.

Peste 8 ani, fiica i-a anuntat ca locuieste in Maroc, ca este casatorita si are o fetita. A decis sa-si cheme familia acolo, de aceea a sfatuit-o pe mama ei sa vanda apartamentul din Drochia si ce mai avea, si sa paraseasca Moldova.

Intrevederea cu mama si sederea in Maroc s-au dovedit a fi mai terifiante decat sentimentul de singuratate pe care-l aveau atunci cand erau la mii kilometri departare. Si toate din cauza tatalui vitreg.

Asa ca bunica, a luat cei doi copii si s-a intors acasa. Dar a ajuns in strada, pentru ca locuinta o vanduse. Fosta vecina de la primul etaj le-a intins o mana de ajutor si i-a lasat sa se adaposteasca in casa ei. Acum, toti patru se inghesuie intr-un apartament micut. Dorm pe paturi improvizate.

Mananca pe rand, pentru ca bucataria este prea mica, iar copiii isi fac lectiile in genunchi pe pat, pentru ca nu au o masa. Chiar si acum, fara sa-si dea seama, venind de la scoala, urca uneori direct la etajul doi, acolo unde au locuit odata.

Cum se vor descurca mai departe, este greu de imaginat. Bunica Nina, care sufera de diabet, spune ca va munci pana la sfarsit pentru cei doi copii. Ghelanii inca mai spera ca mama va veni acasa.

Ecaterina, care este o fire mai creativa, spune ca-i va dedica mamei in continuare poezii si va desena, asa cum obisnuia ea sa faca. Si chiar daca nu va veni, macar sa sune, spun copiii, care nu au mai auzit vocea mamei de aproape doi ani. De vazut o vad doar in aceasta poza mica, singura care le mai aminteste ca au o mama, undeva in Africa

[lilic]

http://m.protv.md/st...ma-plecata.html

Femeia s-a dus sa faca bani ca sa-i poata intretine si sa le achite studiile. Intre timp, copiii, ramasi de capul lor, au fost exmatriculati de la scoala si au ajuns sub supravegherea politistilor la centrul de plasament pentru minori. Tata nu au, pentru ca acesta i-a parasit inca de cand erau mici. Ofiterii spun ca daca mama lor nu se va intoarce curand, copiii vor ajunge la scoala internat.  

Mihai si Boris sunt gemeni si au 14 ani. De 4 luni centrul de plasament pentru minori al ministerului de interne este casa lor. Aici ajung de obicei copii fara parinti sau cei ramasi pe drumuri. Fratii Lungu sunt insa convinsi ca nu se inscriu in nici o astfel de categorie. Au mama, dar nu au vazut-o demult. Este plecata la munca in Israel ca sa le poata asigura un trai mai bun.

Banii pe care i-au primit din ultimul colet, i-au cheltuit intr-un internet din capitala. Acolo si au fost prinsi dupa miezul nopii de politisti. Dupa cateva zile a ajuns la centru si sora lor, Cristina, care este cu doi ani mai mare.

De cand a plecat mama, copiii au uitat de scoala. Toti trei au fost exmatriculati din cauza absentelor. Si totusi, in imaginatia lor se contureaza un viitor luminos pentru ca asa le-a promis mama.

Aici copiii sunt supravegheati tot timpul. Afara ies de doua ori pe zi insotiti de un ofiter. Iar in camera de joaca, educatorii si psihologii stau cu ochii pe ei. Fata lor se lumineaza doar cand vorbesc despre mama, chiar daca imaginea ei nu mai e atat de clara.

Recent, Cristina a fugit de la centrul de plasament, iar ofiterii incearca sa afle unde este ea. Intre timp, Mihai si Boris, plictisiti de toate activitatile, sunt preocupati de un singur lucru - cand vine mama.

[lilic]

http://m.protv.md/st...trainatate.html


Oficial ne merge bine. Cel putin asa afirma autoritatile, care spun ca in satele in care exista multi copii cu parinti in strainatate, functioneaza grupuri de lucru care au grija de acesti copii. Din aceste grupuri ar face parte asistentul social, preotul si educatorul. In realitate, insa, lucrurile nu sunt chiar asa. Exista localitati in care nici macar asistentii sociali nu stiu ca grija fata de copiii fara parinti intra in atributiile lor.

In satul Gura Galbenei din Cimislia strazile sunt aproape pustii. Pe la porti vezi cel mai des copii si batrani. Datele oficiale arata ca aici fiecare al cincilea locuitor este plecat la munca in strainatate, majoritatea fiind femei.

Logic, aici ar fi trebuit sa functioneze acel grup de lucru despre care anunta luni in cadrul emisiunii "In PROfunzime" ministrul Muncii si Protectiei Sociale. Insa, asistensul social din localitate spune ca nu se ocupa de acesti copii pentru ca ei au rude. In plus, aceasta a mentionat ca nimeni nu-i cere acest lucru. Nici preotul nu stie despre existenta unui astfel de grup de lucru.

Asadar, astfel de grupuri de lucru este posibil sa functioneze undeva, dar cu siguranta nu acolo unde este mai mare nevoie.

[lilic]

http://m.protv.md/st...ldovenesti.html

Moldovenii cand se strang, la un colt de masa canta, la alt colt de masa plang. Migratia nu a constituit o exceptie, asa ca cei secati de dorul rudelor plecate peste hotare si-au insirat amarul pe versuri. Continuam campania Vreau parintii acasa cu o incursiune in folclor.  

Pentru ca anume  traditia populara pune deseori diagnoza in  fenomenele in care multi nu le inteleg. Si  poate ca arta din popor ne va arata mai  multe, ne va marturisi detalii si ne va  deschide ochii sa pricepem ceea ce intampla  cu noi

[lilic]

http://m.protv.md/st...0-de-copii.html

Asa se lucreaza in Municipiul Chisinau cu copii ai caror parinti sunt plecati peste hotare. Problema migratiei si a copiilor ramasi sub tutela rudelor a fost discutata astazi la sedinta primariei. Edilul capitalei a cerut directiilor Invatamant si Asistenta Sociala sa-i identifice, timp de o saptamana, pe toti copiii ramasi fara supravegherea parintilor si sa elaboreze masuri de asistenta a lor.  

Campania "Vreau parintii acasa" de la ProTv a provocat discutii si la Primarie. Directia asistenta sociala spune insa ca este foarte greu sa acorde o atentie sporita acestor copii din cauza numarului mic de specialisti.

Primarul capitalei a cerut ca intr-o sapatamana sa fie identificati toti copii din Municipiu, care au parinti plecati peste hotare

[lilic]

http://m.protv.md/st...-copii-isi.html

Familia Balan din satul Chioselia, Cantemir, este, ca multe altele, impartita in doua. Mama si tata muncesc lacrimand in Italia, iar cei trei copii isi poarta de grija singuri acasa. Desi inteleg ca parintii lor i-au lasat din cauza nevoilor, copiii spun ca ii vor alaturi pentru ca despartirea e prea apasatoare.

Nina si Petru Balan sunt gemeni. Acum 15 ani cand au venit pe lume, parintii le-au dat numele lor – ca sa fie nedespartiti. Asa s-a si intamplat - merg impreuna la scoala, vin impreuna acasa si-si poarta de grija impreuna, alaturi de sora lor mai mare. Viata, care se parea ca i-a unit pentru totdeauna intr-o familie frumoasa, i-a si separat.

O alta jumatate, tot Nina si Petru Balan se afla acum in Italia. Grijile si nevoile cotidiene i-au impus sa se departeze la peste o mie de kilometri, dar au ramas pe acesti umeri fragezi de copii. Petru spune ca e usor sa sadesti un copac, dar mai greu e sa-l cresti. De aceea, niciodata nu le-a reprosat parintilor ca au plecat. Mai greu peste toate trece Nina, care-i mistuita de dorul parintilor.

In gospodaria lor toate grijile sunt impartite. Petru, ca singurul barbat ramas in casa, se ocupa de cele mai grele munci. Desi, nici acestea nu au ramas prea multe. Gospodaria este pustie.

Cu parintii comunica practic in fiecare zi, fie la telefon, fie prin Internet. Nu mai ajung sa-si povesteasca multe, pentru ca spune Nina ii coplesesc lacrimile. Le este prea dor. De altfel, dorul este cuvantul cel mai des pronuntat de acesti copii. Si nu numai de acestia, dar cel putin de inca 40 de copii din Chioselia, care isi au parintii printre straini. Pentru ei, mama sau tata le sunt bunicii, matusele si unchii, sau profesorii.

Din cei circa 64 de mii de locuitori ai raionului Cantemir, 20 de mii sunt plecati peste hotare. Nina si Petru spera ca intr-o buna zi, venind de la scoala, isi vor gasi parintii la poarta. Ii vor inapoi, acasa.

[lilic]

http://m.protv.md/st...re-iar-unu.html

Unul din zece copii creste cu un parinte, iar unul din 20 are ambii parinti plecati in strainatate. Cel putin asa arata datele statistice oferite de Fondul Natiunilor Unite pentru Copii. Reprezentantul Unicef in Moldova considera ca parintii sunt nevoiti sa aleaga o astfel de cale din dorinta de a le oferi copiilor un viitor mai bun.

Asadar, in total 80 de mii de copii traiesc fara a avea laturi de ei cel putin un parinte, iar jumatate din acestia fara ambii parinti.

Reprezentantul Unicef in Moldova, Alexandra Yuster, spune ca o importanta majora o are comunitatea care trebuie sa ajute acesti parinti. Aceleasi date mai arata ca in institutiile de plasament se afla circa noua mii de copii, iar sapte la suta din ei au parintii plecati in afara tarii.

[lilic]

http://m.protv.md/st...i-fericite.html


In cadrul campaniei "Vreau parintii acasa!" va prezentam povestea familiei Iachim din Tantareni. Candva casa lor era mai aglomerata. Cei patru copii se tineau de ghidusii, iar rasetelor lor se auzeau in mahala. Era o casa plina de veselie si o familie fara griji. Era, pentru ca acum e liniste. Nici macar peretii nu au pastrat ecourile vocilor, decat doar chipurile lor luminate din poze. Constantin Iachim a ramas singur acasa cu mezinul familiei, sotia e plecata in Italia cu fiul mai mare, iar alti doi copii sunt stabiliti in Romania.

Asa isi invata tatal fiul sa faca meserie. Bucatica de paine se castiga greu si doar muncind intelegi gustul ei adevarat. Constantin si Victoras Iachim stiu, probabil, cel mai bine cum se mananca aceasta paine si cum o castiga cei dragi, care au plecat de-acasa. Mama a plecat acum un an in Italia, gonita de problemele cotidiene.

Mai tarziu l-a luat si pe un alt fiu. Alti doi copii s-au stabilit in Romania si, astfel, dintr-o familie numeroasa si plina de viata, au ramas doua particele triste - tatal si mezinul.

Decizii - pentru care au gasit explicatii, dar cat dor ii macina dupa asta. Isi spun pasurile unui altuia atunci cand vorbesc la telefon si daca mai apuca sa nu scape vreo lacrima, murmura incet. Si mama este trista, acolo in Italia, dar are o speranta ca-i va vedea curand.

Mingea de fotbal, pe care Victoras o pastreaza cu grija sub pat, ii mai alina tristetile si dorul de mama. Da, o simpla minge de fotbal inseamna mult. Dar mama este de neinlocuit.

Fiind mereu ocupat, Constantin Iachim nu reuseste totdeauna sa-i verifice temele lui Victoras. De aceea, o parte din aceste griji le-a lasat si pe seama Asociatiei Crestine de Caritate, "Bethania", care administreaza in Tantareni un centru de zi pentru copii. Aici, Victoras vine impreuna cu prietenii sai in fiecare zi dupa scoala.

Intr-o buna zi, Victoras se va intoarce acasa de la centru sau de la scoala si va avea marea surpriza. Nu doar, Rex, catelusul care-i este foarte devotat, il va astepta in poarta, dar si mamica, de care ii este tare tare dor.

[lilic]

http://m.protv.md/st...i-au-vazut.html

Mergem astazi in satul Voinescu din raionul Hancesti. Aici, printre multe alte familii, o gasim si pe familia Sandu. Doar ca injumatatita. Intr-o gospodarie modesta, cresc trei copii care in ultimii sase ani si-au vazut parintii mai mult in fotografii. Le duc dorul, dar stiu sa-l infrunte. In viata lor n-au vazut decat satucul in care cresc si cateva sate vecine, dar in visurile lor se contureaza fantasticul Madrid. Si nu pentru ca acolo ii asteapta un oras luxos, ci pentru ca in acest oras se afla familia lor.

Familia Sandu locuieste jumatate in satul Voinescu, iar cealalta jumatate in capitala Spaniei. Le uneste doar dorul si fotografiile. De aproape sase ani, Petrica, Valentin si Alexandrina locuiesc cu bunicii. Parintii lor au plecat in Spania cu gandul ca se vor intoarce curand cu bani sa termine de construit casa. Acolo planurile lor s-au schimbat. S-au stabilit cu traiul si au mai adus pe lume o fetita. In tot acest timp, cei trei frati si-au vazut parintii o singura data, vara trecuta, si aceasta a ramas pentru ei cea mai frumoasa amintire.

Petrica avea doar doi ani cand parintii au plecat. Acum este in clasa intai. A invatat trei rugaciuni pe care le spune in fiecare seara pentru mama, tata si surioara din Spania. Alexandrina isi spune, insa, rugaciunea in tacere. Plange si se ascunde dupa soba, ca nimeni sa nu-i vada suferinta. Despre parinti vorbeste doar cu jumatate de gura si cu capul plecat. La cei 11 ani ai sai, are atata nevoie de sfaturile mamei!  

Ca niste barbati adevarati, fratii incearca sa o incurajeze, desi dorul ii apasa si pe ei. O invita la joaca, in curte. Aici cateva cabluri rupte le servesc drept corzi... si joaca fotbal - cu o minge carpita, primita anul trecut in colet de la parinti. Si treburile sunt impartite in mod egal.

Copiii hranesc animalele si fac curat prin curte. Iar visul lor este undeva departe, intr-o Spanie straina, dar poate mai draga decat satucul lor pentru ca acolo se afla acea jumatate de familie care le lipseste atat de mult.

Desi obositi de anii pe care-i poarta pe umeri, bunicii au grija de nepoti ca de ochii din cap. De dragul lor, matusa Parascovia a invatat pana si alfabetul latin.

Asa trec zilele la Voinescu, dureros de incet. Strazile sunt tot mai pustii si tot mai multi copii ies la poarta, asteptandu-si parintii.

[lilic]

http://m.protv.md/st...in-familia.html

In urma cu sase ani, va prezentam drama unor copii care plangeau de dorul mamei plecate in Rusia. Femeia nu s-a mai intors acasa, iar doi dintre copii au ajuns la puscarie.

Se intampla acum sase ani. Ion Zaica plangea de dorul mamei plecata la Moscova. Dupa sase ani, mama lui Ion e tot la Moscova – el... in puscarie. A fost condamnat la cinci ani pentru vatamare grava. Fratele sau mai mare tot la puscarie este. Nu mai stiu ce face mama lor si nici bunica, care i-a ingrijit in lipsa parintilor.

Pe bunica Alexandra Tapes am gasit-o muncind. De cativa ani este singura cuc. Sotul a murit, fiica s-a dus la Moscova, iar nepotii au ajuns dupa gratii. Cea mai mare pierdere ii este nepotica Anisoara. A crecut-o pana la trei ani, dupa care mama a luat-o la Moscova. Bunica isi aminteste cu lux de amanunte acea perioada. Acum isi vede nepotica doar cand aceasta vine de sarbatori.

Intre timp, mama celor trei copii s-a mutat cu traiul la Moscova. Regreta ca cei doi fii ai sai nu au ascultat de sfaturile ei, spuse chiar si de la distanta.

Peste gard, locuieste vecinul Ion Trohin. Ne-a marturisit ca, acum sase ani, cand a permis echipei noastre sa stea de vorba cu cei doi nepoti aflati in grija sa, a fost certat de copiii sai aflati la munca in strainatate. Copii plangeau de dorul parintilor, chiar daca ei trimiteau acasa bani cu regularite si ii sunau zilnic. Dupa sase ani, Ion Trohin plange deja, de dorul nepotilor. Cel mai mic sta la o ruda din sat, iar cel mai mare imediat ce a implinit majoratul a plecat la parinti in Franta. Mai in gluma mai in serios copiii l-au invitat si pe el la Paris.

Vecina lui Ion Trohin insa are alte planuri. Vrea neaparat sa-si vada nepotica cum merge la scoala, acolo la Moscova.