Interviu cu Excelența Sa dl Oleg Serebrian, Ambasador al Republicii Moldova în Republica Franceză, Ambasador al Republicii Moldova la UNESCO, Președinte al Uniunii Latine
- Dle Ambasador, ați fost numit în funcția de Ambasador al RepubliciiMoldova în Republica Franceză și la UNESCO în iulie 2010. În acea perioadă, Republica Moldova era deja bine ancorată în criza politică și constituțională care durează până astăzi. În aceste condiții, ce ați simțit atunci când Vi s-a propus să schimbați tribuna parlamentară pe un post în diplomația țării noastre?
- Întâi de toate, speram că problema va fi soluționată – în vara anului 2010 eram înaintea Referendumului preconizat pentru septembrie 2010. În opinia tuturor, Referendumul urma să fie o soluție care să clarifice situația. Deja se prefigurau alegeri parlamentare anticipate, dar exista o speranță alimentată de o realitate care voia să fie atunci la Chișinău, că alegerile vor fi simultan și parlamentare, și prezidențiale. În orice caz, PCRM nu avea șanse să obțină nici majoritatea parlamentară, și nicio victorie la prezidențiale. Cei care au plecat în calitate de ambasadori în iulie 2010, plecau cu certitudinea unui mandat care începe cu un guvern al Alianței pentru Integrare Europeană și va continua tot cu un guvern al AIE, indiferent de circumstanțe. Din păcate, Referendumul a eșuat și asta a fost una dintre foarte marile scăpări și regrete. Eșecul Referendumului [din septembrie 2010] îl mai consumăm și astăzi. Așa cum politica externă esteo continuare a politicii din țară, asta nu poate să nu se răsfrângă asupra relațiilor cu partenerii noștri din afară.