Ce să facă tinerii din Republica Moldova, care au idei interesante de afaceri, însă nu au suficiente surse financiare pentru aceasta?
Mai mult, deseori ei nu au ce oferi în gaj pentru a lua un credit de la bancă sau de la companiile de finanţare. Ce oportunităţi oferă tinerilor, potenţiali antreprenori, statul, băncile comerciale şi celelalte instituţii financiare din Republica Moldova citiți mai jos: [/color]
Companiile de finanţare oferă posibilitatea gajării oricăror bunuri
Orice antreprenor care are sau intenţionează o afacere viabilă, demonstrează competenţă şi calităţi potrivite afacerii, investeşte propriile mijloace şi preţuieşte istoria sa de creditare – poate beneficia de serviciile Microinvest, însă dacă are ce pune în gaj.
Compania acordă împrumuturi pentru lansarea şi extinderea afacerii şi oferă posibilitatea deschiderii unei istorii de creditare; nu solicită plan de afaceri, ci doar o bună cunoaştere a ei. Totodată, în caz de necesitate, oferă vacanţă la rambursarea împrumutului.
Împrumuturile se acordă pentru iniţierea afacerilor în domenii precumcreşterea animalelor, plantarea şi creşterea culturilor multianuale, legumicultura în seră, servicii şi lucrări mecanizate în agricultură, industria materialelor de construcţie; păstrarea şi prelucrarea producţiei agricole, servicii de transport, comercializarea bunurilor de larg consum, industria alimentaţiei publice, deservirea publică sau în orice alt sector economic rentabil de nivel mic şi micro.
Valoarea împrumutului este de până la 1 600 000 lei, cu termenul de până la 4 ani şi se acordă o perioadă de graţie la rambursarea împrumutului de cel mult 8 luni. Graficul de rambursare este structurat la preferinţa solicitantului.
Filozofia şi politicile Microinvest presupun eliberarea împrumutului inclusiv clienţilor, care nu pot prezenta o asigurare clasică şi, deci, nu pot fi clienţii băncilor. Compania utilizează în acest scop forme netradiţionale de asigurare a împrumuturilor, cum ar fi garanţia oferită de persoanele fizice sau juridice sub formă de mijloace de transport şi echipament, gaj sub formă de stocuri de mărfuri şi materiale etc. De asemenea Microinvest acceptă forme de gaj mai deosebite – hârtii de valoare, obligaţiuni, acţiuni, depozite la termen, stocuri de mărfuri şi materiale, tehnică şi echipament de uz casnic, pământul şi animalele.